Noua lege a stabilit si criteriile de accedere la functia de inspector de munca . Astfel, persoanele interesate trebuie sa aiba studii universitare de licenta absolvite cu diploma , respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta în domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice, stiinte juridice, stiinte economice sau în specializarile: sociologie, psihologie, medicina , administratie publica si stiinte politice.
Inspectorii de munca beneficiaza prin noile reglementari de dreptul de a identifica persoanele aflate în locurile de munca sau în alte locuri supuse controlului si sa impuna completarea fisei de identificare.
De asemenea, inspectorii de munca vor putea sa ia declaratii scrise, singuri sau în prezenta martorilor, salariatilor, angajatorilor si/sau, dupa caz, reprezentantilor legali ai acestora, precum si altor persoane care pot da informatii cu privire la obiectul controlului.
Împiedicarea inspectorilor muncii de a realiza controlul sau cercetarea evenimentelor de catre conducatorul unitaii, reprezentantul legal, un angajat ori alta persoana aflata în locatiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei gasite la locul de munca de a completa fisa de identificare sau de a da informa ii despre evenimentul cercetat se sanctioneaz cu amenda de la 5.000 lei la 10.000.
Aceleasi amenzi contraventionale sunt prevazute si în situatiile în care angajatorii nu îndeplinesc dispozitiile inspectorilor de munca , respectiv nu pun la dispozitia inspectorilor de munca, la termenele stabilite de acestia, documentele si informatiile solicitate, necesare controlului ori cercetarii evenimentelor.